O sală de clasă ca acasă 2021
Anul acesta, programul „O sală de clasă ca acasă”, ce își propune transformarea cât mai multor săli de clasă în spații unice, sigure și primitoare pentru elevii claselor pregătitoare, a continuat la Școala Gimnazială din Apostolache, județul Prahova.
Localitatea se află în vecinătatea orașului Urlați, unde P&G are două fabrici de ultimă generație: o fabrică de produse pentru îngrijirea părului și una în care produce capsule de detergent lichid Ariel. Aceste produse care sunt exportate în mai multe piețe europene, creând în același timp locuri de muncă și oportunități de afaceri pentru companiile locale.
Cu ajutorul Mirunei Pavoni, arhitect cu o vastă experiență în crearea și amenajarea spațiilor educaționale pentru copii, locul a fost complet renovat și redecorat, pentru a primi elevii aflați la prima lor experiență cu școala primară într-o sală de clasă care să-i facă să se simtă ca acasă. La baza proiectului este un design unic, care transformă spațiul într-o lume magică, cu elemente prietenoase și colorate, în care fiecare piesă contribuie la o atmosferă sigură și în care cei mici se pot adapta mai rapid, chiar din prima zi.